Consultanta Clienti
0729-384123
 
Abonare Newsletter
Buletin Informativ Electronic -
Cele mai noi oferte, reduceri de pret si informatii din asigurari.
 
www.asigurari-sanatate.ro
Asigurare de deces
  • Cea mai simpla forma de asigurare de viata
  • Asigurari de deces pe termen limitat
  • Asigurari de deces pe termen nelimitat
  • Protectie impotriva inflatiei
Asigurarea de deces este o forma de asigurare de viata foarte simpla si protejeaza asiguratul exclusiv impotriva riscului de deces, orice remuneratie avand loc doar la producerea acestui eveniment inaintea expirarii valabilitatii politei. Asigurarea de deces nu are caracterul unei asigurari de economisire ci doar de protectie impotriva riscului asigurat.

Astfel, din cauza incertitudinii datei la care evenimentul asigurat se va produce, exista mai multe moduri pentru plata primelor. Asiguratul poate opta intre a plati prime pe intreaga durata a vietii sale sau pana la o anumita data prestabilita, un anumit numar de ani stabiliti prin contract sau un eveniment care nu are o data fixa cum ar fi pensionarea.
In cazul asigurarii de deces incheiate pe un termen limitat, asiguratorul va plati suma asigurata daca evenimentul asigurat (decesul) s-a produs in perioada de valabilitate a politei. Daca la expirarea valabilitatii politei, asiguratul este inca in viata, societatea de asigurari nu este obligata la nici o plata, polita devenind nula.
Asigurarea de viata pe termen nelimitat acopera decesul asiguratului pana la varste inaintate (in jur de 100 de ani) si in cele mai multe cazuri se convine la plata primelor de asigurare pana la pensionare. Primele de asigurare dar si suma asigurata vor fi in acest caz mai mari decat la asigurarea incheiata pe termen limitat.

Beneficiarul politei poate fi orice persoana desemnata de asigurat.
Suma asigurata poate fi protejata printr-o clauza speciala care va avea in vedere inflatia si alte schimbari economice de-a lungul perioadei de valabilitate a politei, dar aceasta clauza se va rasfrange si asupra primei platite.

Aceasta asigurare este limitata din foarte multe puncte de vedere, din acest motiv primele de asigurare sunt mai mici decat la alte asigurari de viata. Este si una din cele mai putin populare tipuri de asigurare, majoritatea asiguratilor optand pentru asigurari mixte, care acopera si supravietuirea, neexistand posibilitatea sa fi platit prime de asigurare pe un timp indelungat fara nici un rezultat in viitor.